marți, 11 decembrie 2012

Rulada de carne cu legume



Cum se spune...numai maine nu-i poimanie si sarbatorile ne bat la usa, tocmai din acest motiv eu va propun un aperitiv deosebit, numai bun pentru masa de Craciun sau de Revelion.

Ingrediente:

- 1kg carne tocata amestec porc/vita 
- 3 oua 
- o legatura de patrunjel
- 100g parmesan razuit
- 7-8 felii paine 
- 150ml lapte
- 150g bacon felii
- 100g cascaval
- 70g pesmet
- 5-6 catei de usturoi

-o ceapa
- sare si piper dupa gust
- o mana de mazare verde congelata
- 3 morcovi 
- o capatana mica de broccoli (cca 300-400g)


Mai intai fierbem morcovul, mazarea si buchetelele de broccoli la steamer  pentru 10-15 min , pana se inmoaie putin.(in lipsa de steamer puteti sa le fierbeti putin in apa).


Intr-un vas mare punem carnea tocata, ceapa tocata marunt, usturoiul pisat, painea inmuiata in lapte si stoarsa bine dupa, patrunjelul tocat marunt, parmesanul si ouale. Amestecam totul foarte bine si condimentam cu sare si piper.


Pe o suprafata de lucru plana intindem o foaie de copt, unsa pe toata suprafata cu putin ulei. Intindem amestecul de carne tocata intr-un dreptunghi si apasam cu mana astfel incat sa fie intins uniform.



Peste dreptunghiul de carne tocata asezam feliile de bacon si presaram peste ele cascavalul ras.


Peste bacon, in mijlocul carnii punem legumele fierte la steamer.


Cu ajutorul foii de copt incepem sa rulam carnea pe lungime cat de strans putem.



Dupa ce am terminat rularea, invelim totul in foaie de copt si o lasam la frigider pentru o ora.

Preincalzim cuptorul la 180 grade, desfacem rulada de foaia de copt si o tapetam cu pesmet.


Coacem rulada pentru 45-50 min la foc mic pana se rumeneste frumos.

Este un aperitiv foarte consistent , pentru mese mai speciale ...ca cele ce vor urma..:)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu